Sabitlenmiş Tweet
Mişcarea legionară - marionete şi idioţi utili
Dacă te uiţi fără scârbă la ce postează unii pe interneţi, legionarii sunt adesea prezentați ca o forță politică redutabilă care a marcat România profund. Numai că realitatea e mai puțin glorioasă: au fost, în mare parte, o unealtă, nici măcar o sculă, pe care alții (mulţi) au folosit-o și au aruncat-o când n-au mai avut nevoie de ea.
Mai întâi au fost naziștii, care au manevrat mișcarea legionară ca factor de presiune asupra statului român, într‑un context în care Berlinul prefera un regim disciplinat și cooperant. Lucrurile s-au schimbat când legionarii au devenit o bandă de teroriști de masă. Apoi Regele Carol al II-lea și Ion Antonescu i-au folosit pe legionari ca să sperie opoziția, să legitimeze represiunea și să curețe scena politică. Când au devenit incomozi, soarta lor a fost simplă: izolare, exil sau eliminare fizică. Nimeni nu i-a întrebat vreodată cum ar fi construit ei statul român ideal, pentru că nimeni nu era interesat de răspuns.
Moștenirea concretă a Mişcării Legionare nu are nimic demn în ea: violențe politice, pogromuri, antisemitism sistematic și o retorică a luptei până la sacrificiul suprem, care ținea loc de orice program real. Au polarizat societatea cu succes, dar n-au produs nicio reformă economică, socială sau instituțională serioasă.
Singurii care au lăsat urme ceva mai durabile au fost intelectualii care au colaborat cu mișcarea și care, ulterior, au plecat în exil sau și-au schimbat ideologia. Câțiva au ajuns chiar critici ai extremismului. Dovadă că cea mai bună metodă de a te distanța de legionarism era să-ți iei bocceluța și să pleci din România.
Ceaușescu n-a copiat programul legionar, dar a reciclat cu pricepere retorica naționalismului, a purității neamului și a suspiciunii față de Occident (sună cunoscut, este?), teme pe care legionarii le amplificaseră în anii '30. Le-a despachetat, le-a rebranduit în cheie comunistă și le-a servit din nou, fără să menționeze sursa. A fost un plagiat ideologic ştampilat frumos cu secera şi ciocanul.
Unele obsesii ale mișcării (dușmanul intern, națiunea sacră, victimizarea colectivă) n-au dispărut, dar s-au degradat și s-au rătăcit prin diverse formațiuni de extremă dreaptă și discursuri naționaliste de astăzi. Programul concret, în schimb - relația cu statul, cu biserica, cu educația - s-a evaporat complet. A rămas doar simbolul ăla cu gardul şi nişte amintiri vagi şi inflamabile.
Mișcarea Legionară a fost, în fond, un soi de joker la dispoziția regimurilor autoritare: utilă cât timp destabiliza, musai de eliminat imediat după. N-a construit nimic durabil, n-a câștigat puterea pe cont propriu și n-a fost niciodată stăpâna propriului destin. O marionetă cu pretenții de mesianism... combinație destul de rar întâlnită și, din fericire, rar de succes. Iar epigonii de azi nu au intelectuali, aşadar nu au ce să lase în urmă.
Română
