Dr Pi
1.4K posts
@dpieptu
Daca am comentat, înseamnă ca mi-ati apărut in feed. Nu v-am căutat eu.
Dear Christopher Nolan, My name is Herod Priovolos and I want to tell you what #TheOdyssey truly means to me and to generations of Greeks who grew up with Homer’s story. Homer did not sing of Odysseus simply to entertain us with ships, storms, gods and monsters. He told the story because he understood what war, time, distance and loss can do to the human soul. Odysseus leaves Ithaca as a king, a husband and a father. He returns twenty years later alone, exhausted and disguised as a beggar, carrying the memory of every companion who never made it home. The monsters are not merely creatures created for spectacle. The Cyclops is power without justice. The Sirens are the beautiful voices that tempt a person to abandon their purpose. Circe represents the danger of losing our humanity. Calypso offers Odysseus immortality, but even eternal life becomes a prison when the price is forgetting his wife, his son, his homeland and his own identity. And Ithaca is not merely an island. Ithaca is the place that remembers you when the world no longer recognizes your face. It is the home that remains alive inside you after everything else has been taken away. It is Penelope growing older while she waits. It is Telemachus becoming a man without his father. It is Argos surviving long enough to recognize his master one final time. Odysseus is not great simply because he defeats monsters. He is great because he is proud, frightened, wounded, clever, imperfect and deeply human. He loses his companions, his youth, his name and twenty years of his life, yet he refuses to forget who he is. When he finally returns, Penelope does not recognize him through strength, glory or appearance. She tests him. Odysseus proves his identity by remembering the bed they built together around the roots of a living olive tree. That is the heart of The Odyssey. Not the battles. Not the ships. Not the monsters. Two people standing before each other after twenty years, asking whether love, memory and identity can survive everything time has done to them. That is why this poem has survived for almost 3,000 years. Every human being is trying to return to something: a home, a person, a lost part of themselves, or the life they had before the world changed them. So use Homer’s seas, gods, heroes and monsters. But please understand what you are touching. The Odyssey was never truly about how far a man could travel. It was about how much the world could take from him before he stopped being himself, and whether, after losing almost everything, he could still find his way home.
W Kijowie rosyjskie ataki trafiły w skład rakiet przechwytujących Patriot, pewnie były to te wyłudzone od polskich frajerów za darmo, „w obronie Europy” 🤥 Reżim Zełenskiego rutynowo przechowuje amunicję w pobliżu cywilów, następnie twierdzi, że Rosja „atakuje cele cywilne”, gdy te zostają trafione...
A plastic surgeon in Saudi Arabia walked out of the operating room after discovering a patient still had false eyelashes on before a rhinoplasty procedure....Medical experts note that patients are typically instructed to remove makeup, jewelry, contact lenses, and false eyelashes before surgery, as they can interfere with anesthesia monitoring, increase infection risk, or compromise the sterile field. The viral clip has sparked debate online, with some praising the surgeon for prioritizing patient safety and others criticizing how the situation was handled.
”mi-a pus ceva in băutură” Nu, nu ți-a pus. Există mitul ăsta urban la femei speriate că tot soiul de dubioși așteaptă pe după colț să le pună ceva în băutură ca să profite de ele. Îl auzi la toate timoratele și deja e acceptat social că fenomen și că există, deși nu e nici o dovadă că ar fi așa. Recent am citit și de două eleve (cazuri separate) care s-au trezit în dimineața de după balul de absolvire mahmure și sexate și primul lucru pe care l-au zis la părinți și la poliție e că le-a pus cineva ceva în băutură. Evident că testul de sânge a zis că acolo era doar alcool. În 99% din cazurile în care se vorbește despre „pus ceva în băutură”, se dovedește a fi doar băutură. Le-a pus băutură în băutură. Ospătarul. La cererea lor. Cum a apărut acest mit urban? Destul de simplu. Societatea e ipocrită și cam misogină. Dacă o tipă ar recunoaște că s-a îmbătat ca o servitoare din propria inițiativă, apoi a fost abuzată de unii, mulți ar considera că e și vina ei. Ceea ce e o inepție. Un abuz e la fel de abuz și dacă omul abuzat s-a adus singur în stare de inconștiență și dacă l-au adus alții. Nu poți să spui că hei, a băut de bunăvoie și nesilită de nimeni deci „merită”. Nu. Abuzul e la fel de abuz. Dar femeile știind că societatea judecă în halul ăsta, preferă să mintă. Din instinct. Să arunce petarda că „sigur le-a pus cineva ceva în băutură”. N-au băut ele singure cu mâna și gura lor. Ca să evite opinia troglodită că ar fi și vina lor. E mai simplu să mintă. Și uite așa s-a ajuns la isteria mondială că se pun lucruri în băutură. Pur și simplu nu are cum să se întâmple așa ceva. Se duce unul într-un loc public, o ginește pe una, îi pune ceva în băutură și o pândește să pice. Și după aia ce? Aia a venit singură? Nu observă nici un prieten că e inconștientă? O iei în cârcă și o duci acasă fără să te vadă nimeni? Fără să zică nimeni nimic? Care e șansa să iasă un plan atât de cretin? DA, se întâmplă și „pus în băutură”. Dar nu în locuri publice. La ăla acasă. Te invită la el și acolo îți pune ceva în băutură. Ca să fii inconștientă într-un teritoriu pe care îl controlează. Așa făcea Bill Cosby spre exemplu. Dar asta cu „pus în băutură” în locuri publice e mit urban. Mit urban pornit de femei abuzate după ce au exagerat cu băutura ca să evite părerea cretină „e și vina ei” și alimentat de toate paranoicele și istericele de pe planetă care nu înțeleg nici cum funcționează nici viața, nici drogurile, dar le e foarte foarte frică. Sunt multe femei pentru care frica e emoția de bază. Și inventează povești ca să justifice frica. Că doar n-o să recunoască că bat câmpii. Istericalele sunt o problemă reală.
Statele Unite ale Americii sunt un prieten extraordinar al României pentru că este o țară construită pe o idee extraordinară: libertatea individuală şi şansa fiecăruia de a-şi urma drumul ales. România a ales drumul democrației, al libertății şi al ambiției de a creşte şi Parteneriatul România – Stratele Unite ale Americii este important în această istorie și în viitorul acestui drum 🇷🇴🇺🇸. Ce a fost pentru o vreme pentru mulți români doar o aspirație, un vis îndepărtat al libertății depline de a-ți alege și de a-ți construi destinul, pentru noi este parte din conversația cu care am crescut și o libertate pe care trebuie să o protejăm. Am fost onorată să particip astăzi, la celebrarea a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite ale Americii. Astă-seară, sediul Ministerului Afacerilor Externe este iluminat în culorile steagurilor națiunilor noastre, un semn al legăturii diplomatice puternice dintre România și Statele Unite ale Americii. Rolul nostru este să susținem legăturile calde dintre români și americani, oportunitățile de creștere pentru afacerile și investitorii care construiesc pe relația transatlantică locuri de muncă și creștere economică, respectul pentru contribuția fiecărui soldat american aici și respectul dintre militari în misiunile comune. Mulțumesc Excelenței Sale, Ambasadorul Darryl Nirenberg și soției sale Lori Nirenberg pentru calda găzduire în această seară și pentru primele 100 de zile din mandat, în care și-au investit energia, cu echipa ambasadei, în avansarea ambițiilor parteneriatului nostru strategic. Din echipa ambasadei vreau aparte să fac o mențiune, căci astăzi este și ultima zi la post a lui Michael Dickerson și munca sa în acești ani a contat mult. Mulțumim. La muți ani, America! / Happy Independence Day, America! #Freedom250 Între România și SUA și momentele dificile și cele pline de speranță, și asemănările în valori și diferențele în societățile noastre, au construit în toți acești ani rădăcini puternice pe care ne bazăm să facă față oricăror furtuni. #strongertogether.
BlitzKrieg: cred că nu s-a pomenit în istoria tribunalului Ilfov să judece așa de rapid ca acum, când i-au dat la ficat lui Bolojan - defapt.ro/politica/tribu… Domnii judecători nu uită cine i-a pus la muncă, nu-i lasă să iasă la pensie la 48 de ani. Știa PSD de ce nu-i supără.
